9 noiembrie 2014

Atunci si acum


   Atunci și acum înseamnă diferența dintre realitatea din prezent și realitatea din trecut. Acest "atunci și acum" are și rolul de a trage un semnal de alarmă pentru a demonstra faptul că din punct de vedere geopolitic, ceea ce a fost bine în trecut poate fi rău îi prezent. Neînțelegerea acestui "atunci și acum" dăunează grav sănătății unui popor.

Nicolae Titulescu


   Un bun exemplu al neînțelegerii acestui concept a fost cel al lui Nicolae Titulescu ( n. 4 martie 1882 - 17 martie 1941, Cannes ), care într-un primă perioadă ( aici fiind vorba de perioada primului război mondial și a perioadei de după război ) să acționeze în interesul aspirațiilor românești și să ajute implicit din punct de vedere diplomatic la formarea României Mari, ca mai apoi în cea de-a doua perioadă, cea a anilor 30 să urmeze vechea linie, uitând sau nevrând să vadă că realitatea geopolitică se schimbase și că 1934 nu era 1916.

Hermann Georing



    Pe data de 22 octombrie 1934, mareșalul Hermann Goring, vorbind în numele Germaniei, a făcut o ofertă României prin intermediul căreia Germania promitea garanția integrală a granițelor ( în special a graniței cu Ungaria și URSS ), reînarmarea armatei române și instruirea armatei la standardele vremii respective.
    Nicolae Titulescu refuză această ofertă sub pretextul unei oferte similare făcută de către Franța și Cehoslovacia.

Maxim Litvinov


    Doi ani mai târziu, în 1936, germanii își reînnoiesc oferta față de România, iar Nicolae Titulescu repetă mișcarea făcută în 1934, anume că refuză asistența germană în favoarea unei alianțe cu URSS, ( mizând pe prietenia sa cu Maxim Litvinov ) argumentând că în cazul unui pact germano-sovietic, România ar fi trebuit să fie aliata Uniunii Sovietice.
     O altă greșeală majoră a lui Nicolae Titulescu, care a dus și la demiterea sa pe data de 29 august 1936, a fost cea a ajutării comuniștilor spanioli prin intermediul cedării facțiunii comuniste o comandă românească făcută în Franța de 100 de tunuri grele Schneider-Creusot și 3 escadrile Dassault ( comandă menită într-un mod evident sa ajute armata română ).

    După cum bine s-a văzut, această linie geopolitică trasată de către Nicolae Titulescu în anii 30, a expus România efectelor semnării Pactului Ribbentrop - Molotov de la 23 august 1939, în urma căruia România a pierdut teritorii importante și a devenit o pradă a noii ordini europene. Condițiile alierii cu Germania din 1940 nu au fost nici ele la fel de bune ca cele din 1934 și 1936. Practic această linie geopolitică a văduvit România de avantajul pregătirii reale în fața unui război, de teritorii istorice și mai ales de posibilitatea conturării unei linii geopolitice proprii.
   Concluzia acestui articol este următoarea:  incapacitatea lui Nicolae Titulescu de a înțelege conceptul de "atunci și acum", a îngropat România Mare. România în acea perioadă avea nevoie de armamentul, instrucția și alianța propusă de Germania încă din 1934 pentru ca în 1939 să nu ajungă  victima pactului Ribbentrop-Molotov,să-și păstreze granițele intacte, să aibe o forță miliară pregătită standardelor vremii și de asemenea să aibă posibilitatea de a-și continua propriile politici.
    "Atunci și acum" este cât se poate de valabil și în ziua de azi, aceasta fiind cauza pentru care nu trebuie să ignorăm acest concept și să aplicăm din neștiință, actualei perioade, logici geopolitice specifice perioadei interbelice deoarece Germania de acum nu mai este Germania de atunci, SUA de acum nu mai este SUA de atunci și mai ales Rusia de acum nu mai este Rusia de atunci. Fiecare perioadă istorică își are propriile realități geopolitice de care trebuie să ținem cont, dacă vrem să existăm atât ca stat, cât și ca națiune!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu