9 iulie 2014

Stiati ca ? Tarul Nicolae al II-lea si familia sa au fost omorati din ordinul Wall Street-ului


     Într-un mod oficial se spune că Țarul Nicolae al II-lea împreună cu familia sa au fost uciși de către "bolșevicii ruși". Rolul acestui articol este acela de a demonstra adevărul istoric reprezentat de două elemente importante: ucigașii Romanovilor nu au fost ruşi/creierul din spatele uciderii Romanovilor nu a fost Lenin.

Yakov Yurovsky


      Individul care a condus echipa de execuție a fost Yakov Yurovsky, cel care a trimis ordinul de execuție a fost Yakov Sverdlov, iar cel care a gândit strategia nu a fost Lenin, așa cum ni se spune într-un mod oficial, ci marele bancher Jacob Schiff, care a investit aproximativ 20 de milioane de dolari pentru punerea în practică a "revoluției ruse" și pentru anihilarea Romanovilor. 
      "Marea revoluție rusă" nu a fost de fapt și de drept rusă deoarece toți cei care au dorit această schimbare radicală nu au fost "proletarii ruși", așa cum vrea să ne convingă istoria corectă politic, ci bancherii de origine evreiască de pe Wall Street.


Jacob Schiff


       Mulți naivi se vor întreba în felul următor, oare din ce cauză marii marxiști au fost ajutați de către marii capitaliști din moment ce marxiștii erau cei mai mari anti-capitaliști, cei mai aprigi luptători împotriva burgheziei? Răspunsul este unul simplu: acei "mari marxişti" făceau parte din acelaşi neam cu "marii capitalişti" şi în plus faţă de ce ni se spune într-un mod oficial, Revoluţia Rusă nu a fost o revolţie spontană, ci una plănuintă într-un mod tacticos.
       Un alt aspect extrem de important care le scapă "experţilor şi istoricilor de sistem" este cel al faptului că există o puternică legătură între Revoluţia Franceză, Revoluţia Rusă şi mai ales Revoluţia sexuală. Acel aspect extrem de important fiind reprezentat de către dorinţa de subminare şi distrugere popoarelor europene. Revoluţia Franceză a reprezentat într-un mod general subminarea aristocraţiei şi înlocuirea ei cu burghezia, revolţia rusă a repezentat subminarea monarhiei şi anihilarea puterii financiare a burgheziei, în timp ce revoluţia sexuală a însemnat distrugerea într-un mod general a ideii de familie.
       Rezultatele acestor revoluţii au fost reprezentate de către înstrăinarea resurselor financiare a popoarelor europene, de subminarea intelectuală a popoarelor europene prin intermediul introducerii curentelor pseudo-intelectuale şi automat de conducerea într-un mod subtil a popoarelor europene.
       Concluzia acestui articol va fi reprezentată de către O SOLUŢIE. Acea soluţie fiind reprezentată de Naţionalism, element de care se tem atât marxiştii, cât şi marii capitalişti, motivul? Naţionalismul reprezintă soluţia actualelor probleme cu care se confruntă atât popoarele europene, cât şi popoarele lumii şi tocmai din cauza aceasta, toţi aceşti "umanişti" se sperie de această soluţie ca dracul de tămâie, deoarece se tem de faptul că atunci când naţionalismul va triumva, jaful şi minciuna vor înceta.
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu