28 decembrie 2014

SNC - Feminism


   Chestiunea reprezentată de către feminism este una complexă deoarece concepția în sine de feminism a avut trei perioade, prima distingându-se de următoarele două perioade.
   Prima perioadă ( denumită și "suffragism" ) a fost cea a luptei politice dusă de femei pentru dreptul la educație, pentru dreptul de a vota și de a munci, într-un cuvânt, această perioadă a însemnat începutul implicării femeii în chestiunile statului. Din punctul meu de vedere, cerințele acestei prime perioade au fost cât se poate de legitime fiindcă femeile trebuiau și trebuie să aibă dreptul de a-și alege singure drumul în viață fără a fi obligate să se mărite cu forța.

Suffragism


   Dacă prima perioadă a fost legitimă, cea de-a doua perioadă influențată din punct de vedere intelectual de personaje precum : Simone de BeauvoirEmma Goldman, Andrea Dworkin, Betty Friedan, Susan Sontag, a avut un traseu diferit față de prima perioadă
   Cea de-a doua perioadă a fost caracterizată de către revoluția sexuală și lupta împotriva familiei tradiționale. Într-un mod oficial această perioadă a însemnat o "eliberare", însă neoficial, realitatea a fost cu totul alta deoarece așa-zisa eliberare, nu a fost decât începerea "genocidului mut" împotriva pruncilor nenăscuți ( mulți "experți" din ziua de azi vorbesc despre declinul demografic în Europa, dar uită cauzele care au stat și stau la baza acestui fenomen negativ).

Marxismul cultural


   Cea de-a treia perioadă care practic a derivat din cea de-a doua a însemnat adâncirea utopiei odată cu apariția "studiilor de gen" și a "transgenderism-ului". Motivul principal pentru care studiile de gen au adâncit utopia constă în primul rând în faptul că doar pronumele poate avea un gen, oamenii sunt împărțiți în sexe moștenite în momentul concepției ( bărbatul are cromozomii xy , în timp ce femeia are cromozomii xx ).
   Că tot vine vorba de transgenderism, această doctrină spune că bărbatul poate deveni femeie, iar femeia la rândul ei poate deveni bărbat dacă dorește....însă din punct de vedere biologic, structura organismului unui bărbat care-și schimbă organul genital, rămâne la fel ( același lucru poate fi spus și despre femeie ).

Cromozomi


   În pofida faptului că există femei băiețoase și băieți feminizați, natura masculină diferă de cea feminină. Din această cauză este greșită concepția egalitaristă despre femei și bărbați deoarece din moment ce bărbații între ei nu sunt egali, femeile între ele nu sunt egale, este normal ca femeile și bărbații să nu fie egali. Inegalitatea dintre femei și bărbați nu înseamnă superioritatea bărbaților, ci faptul că într-un mod general, femeile sunt într-un mod nativ mult mai bune decât bărbații în cadrul anumitor activități. Iar bărbații la rândul lor, au anumite activități în cadrul cărora sunt într-un mod nativ mai buni decât femeile. Natura masculină și cea feminină reprezintă doi poli opuși, însă interdependenți. 

Francis Drake


   Pentru a-mi dovedi veridicitatea spuselor voi folosi ca exemplu pe cele mai reprezentative suverane din istorie : Cleopatra - regina Egiptului, Ecaterina a II-a - împărăteasa Rusiei și Elisabeta I-a a Angliei. Toate cele trei femei au fost niște suverane înțelepte și capabile, însă chiar și sub conducerea unor femei capabile, de armată și de protejarea țării se ocupau tot niște bărbați ( la rândul lor foarte capabili ). Cleopatra i-a avut pe Cesar și pe Marc Antoniu, Ecaterina a II-a i-a avut pe Alexandr Suvorov și Grigori Potemkin, iar Elisabeta I-a, i-a avut pe Francis Drake și Walter Raleigh.
   În cazul în care aceste suverane s-ar fi gândit să facă niște experimente sociale în numele egalității, rezultatul scontat ar fi fost cu totul altul. Acest exemplu dat de mine se află în legătură cu o altă inițiativă criminală propusă de feministe și anume "dreptul femeilor de a lupta în prima linie".
   În viziunea mea, femeile trebuie să aibă dreptul să lucreze în armată, însă ca asistente medicale sau ingineri, dar nu în prima linie, acolo unde rata mortalității este cea mai mare! Dintotdeauna bărbații au luptat în prima linie pentru a-și proteja neamul deoarece dețineau forța fizică necesară, iar femeile stăteau în spatele frontului, deoarece în caz contrar, în care ele ar fi luptat în prima linie, nu ar mai fi existat niciun neam pe termen lung fiindcă nu ar mai fi existat o următoare generație! 

   Concluzia acestui articol este următoarea : în pofida diferenței dintre natura masculină și cea
feminină, FAMILIA, celula principală pentru existența unui neam și buna funcționare a societății are nevoie de armonizarea acestor două elemente complementare.

12 decembrie 2014

Dublul standard


     Din punctul de vedere al dex-ului online, dublul standard înseamnă "o regulă, o lege, un principiu care este folosit și aplicat într-un mod preferențial pentru persoane sau grupuri de persoane". Un dublu standard aplicat cu strictețe de către reprezentanții mass-mediei de sistem și politruci este cel al modului în care prezintă naționalismul. Asta însemnând că atunci când unii sunt naționaliști, naționalismul este bun, în timp ce alții, dacă doresc același drept, anume de a fii naționaliști și de a-și promova aspirațiile ca membrii ai unui popor, devin într-un mod automat "fasciști și extremiști".
     De ce pentru unii naționalismul este prezentat ca fiind rău, în timp ce pentru alții este bun? Rolul acestui articol este tocmai acela de a oferi răspunsul la această întrebare.


Dublul Standard


     Dacă un român se declară naționalist, imediat mass-media de sistem îl declară "extremist legionar", dacă un german se declară naționalist devine brusc "nazist", dacă un italian se declară naționalist atunci clar este "fascist", iar dacă un rus se declară naționalist devine dintr-o dată "bolșevic", însă dacă un evreu se declară sionist ( adică se declară la rândul său naționalist ) atitudinea mass-mediei se schimbă radical în sensul că opțiunea lui de a fi naționalist nu mai este aspru criticată.
      Din moment ce un evreu se poate declara sionist și implicit naționalist fără a fi criticat, consider că este cât se poate de normal ca și românul, italianul, rusul, germanul..etc, să aibă același drept de a fi naționalist fără a fi ostracizat de către mass-media și politruci.
       În viziunea mea, fiecare popor are dreptul de a fi naționalist, indiferent de originea lui etnică și religioasă deoarece naționalismul ( în pofida minciunilor corecte politic vehiculate de neo-marxiști ) în adevărata sa formulă, naționalismul, înseamnă dreptul fiecărui popor de a-și alege singur destinul. 

Strategia corectă politic


       Partea proastă vine atunci când intră în scenă acel personaj, care pentru unii promovează un internaționalism dus la extrem în timp ce el, pentru sine și poporul său, este cât se poate de naționalist. Un bun exemplu în acest caz a fost unul de acum câțiva ani, atunci când un "expert" pe nume Menachem Rosensaft, a scris două articole interesante în ziarul "Huffington Post", în primul articol promovând o poziție cât se poate de naționalistă față de propriul popor, în timp ce în al doilea articol a înfierat cu mânie proletară naționalismul popoarelor europene.
     Păi cum vine asta domnule Menachem? Naționalismul este bun pentru tine și rău pentru mine ca român?!?! Dacă naționalismul este bun pentru tine, atunci naționalismul este bun și pentru mine! Dacă tu ai dreptul să fii naționalist, atunci și eu am același drept!

4 decembrie 2014

Despre responsabilitatea în căsătorie


Să începem cu o scurtă povestioară:

         La o facultate de renume internațional, în timpul unui curs, o grupă de studenți a avut ca temă de conversație căsătoria, cu tot ceea ce presupune ea, de la vârsta la care ar trebui doi tineri să se căsătorească la cerințele pe care trebuie să le îndeplinească viitorul soț/viitoarea soție și finalizând cu o întrebare care a provocat o tăcere de câteva minute bune: „Credeți că după căsătorie este obligatoriu ca soții să aibă copii?”.

         Înainte de prezenta răspunsurile studenților la această întrebare, îmi permit să o analizez puțin, pentru că mulți s-ar putea să nu fi sesizat ceea ce, după cum veți observa mai jos, nici marea majoritate a studenților nu a sezizat-o. Întrebarea în sine e prost pusă. Și, cum am auzit pe cineva odată spunând, „este inutil să cunoști răspunsul la o întrebare greșită”. De ce este întrebarea greșită? Pentru simplul motiv că problema este pusă greșit. Am putea să o condamnăm pe profesoară, care chiar a insistat pe termenul „obligatoriu”. Dar poate că intenționat a formulat întrebarea astfel, pentru a pune studenții la încercare (și pentru a-i determina, totodată, să gândească înainte de a răspunde, căci se știe că tinerețea e de multe ori caracterizată de repeziciune, nu de chibzuință). Nu pot decât să mă întreb ce a fost în mintea acelei profesoare când a pus o asemenea întrebare, căci ipotezele de mai sus nu mă conving prea mult.

Bineînțeles că, așa cum era de așteptat, mulți dintre cei prezenți, cum au auzit de „obligație”, au sâsâit dezaprobator, s-au uitat urât în jur și au răspuns revoltați: „Nu, că nu îi obligă nimeni!”. Atenție, chiar dacă vorbim de tineri de 20 de ani, asta nu înseamnă că nu ne putem îngrijora de reacția lor. Chiar dacă discuția era una pur ipotetică, revolta lor a fost una cât se poate de evidentă. Și de aici se poate trage o concluzie, pe cât de dureroasă, pe atât de reală: tinerii din ziua de azi nu mai vor copii.


         De ce acest lucru? Să ne gândim ce înseamnă a avea un copil. În afară de cele 9 luni de sarcină, în care mama trebuie să fie mult mai atentă cu ea însăși (căci acum răspunde nu numai de viața ei, ci și de aceea a copilașului din pântece) – ceea ce implică renunțarea la anumite obiceiuri – un copil trebuie îngrijit din prima clipă în care vine pe lume. Apoi trebuie educat, păzit (însă fără exagerări!) și, mai ales, IUBIT! Însă pentru toate acestea este nevoie de răbdare, necaracteristică, după cum am văzut mai sus, tinerilor din societatea actuală. Și, bineînțeles, este totodată și o problemă de responsabilitate. Pentru că, într-adevăr, nu poți avea un copil fără să îți asumi responsabilitatea față de el. Dacă e să analizăm răspunsurile studenților din această perspectivă, am putea spune că refuzul vine, poate, din incapacitatea de a-și asuma o responsabilitate atât de mare, incapacitate de care sunt conștienți și, din acest motiv, nu ar trebui atât de aspru judecați. Și totuși... Nu este oare aceast refuz față de responsabilitate un semnal de alarmă? Nu ne duce oare cu gândul la faptul că tinerii de astăzi nu doresc să își asume o responsabilitate atât de mare nu din teamă (doar tinerii de astăzi sunt neînfricați, nu-i așa?), ci din comoditate?

         Căci așa e, ce nevoie au ei de încă cineva în viața lor perfectă, încununată de o carieră înfloritoare și averi nemăsurate? Tinerii din ziua de azi caută numai bani, bunăstare individuală și... Și, da, satisfacție pe plan fiziologic. Ca să nu spun satisfacție sexuală. Pentru că actul sexual clar nu mai păstrează scopurile de altădată, s-a transformat doar într-un sport de performanță care are ca scop exclusiv plăcerea individuală. Și totuși, să ne amintim tema discuției: căsătoria. Ceea ce nu am menționat întrucât nu făcea obiectul articolului) sunt răspunsurile legate de vârsta la care doi tineri ar trebui să se căsătorească, (întrebarea fiind: „Care credeți că este cea mai potrivită vârstă pentru căsătorie?”).

         Pregătiți-vă, dragi cititori, să nu mai înțelegeți nimic din logica tinerilor. Răspunsurile sunt absolut devastatoare, mai ales în contextul unei societăți în care la unii oameni nu reușesc nici la 40 de ani să își întemeieze o familie: „Se poate și de la 23, dar nu mai târziu de 30, asta în cazul băieților. Fetele, să zicem, până la 28, cel târziu!”.


         Deci, recapitulăm. Copilașii ăștia nu au nimic împotrivă ca la 23 de ani să se unească în fața legii (e foarte greu de spus în fața lui Dumnezeu, din moment ce studenții provin din diferite culturi), dar când vine vorba de copii se feresc „ca dracul de tămâie”!

         În mintea lor e o confuzie totală. Și asta nu din vina lor. Nu putem să îi judecăm pentru că nu știu nici ei ce vor. Societatea actuală condamnă familia. O familie cu mai mult de 2 copii este considerată deja anormală. Tinerii care doresc totuși să își asume o responsabilitate sunt automat puși la zid („Bucură-te de tinerețe, fă-ți o carieră...” ș.a.m.d.). Iar imaginea familiei cu copii apare ca un film horror (fără nicio exagerare), în care tatăl este sclavul care aduce banii, iar mama servitoarea care spală și gătește (tot o sclavă). Pruncul trebuie îngrijit de ambii părinți, nu doar de mamă, cum greșit se crede în zilele noastre. Oare el nu are și mamă, și tată? Nu mai vorbesc de nenumăratele sacrificii care trebuie făcute pentru a crește un copil. Iar dacă e vorba de sacrificiu, adică de renunțare la ceva anume (ceva bun, cum altfel?), care doar pe moment aduce satisfacții, tinerii clar nu se vor arăta niciodată dornici să își asume o astfel de responsabilitate. Pentru că așa au fost modelați de societatea mercantilă în care trăiesc.

         Nu am uitat afirmația de la începutul articolului, aceea că întrebarea este greșită. Deși cei mai mulți studenți s-au grăbit să își exprime dezacordul (căci, Doamne-ferește, să gândească înainte de a răspunde), a existat și o studentă, o rusoaică, tot de 20 de ani, care a sesizat problema întrebării: „Nu e vorba de obligație, într-adevăr, nu poți să obligi un cuplu să aibă copii, poate sunt cupluri care nu pot avea copii, deci clar nu este o problemă de obligație! A avea copii este, de fapt, o urmare firească a căsătoriei, altfel de ce s-ar mai căsători doi oameni?”.


         Rusoaica merită toate felicitările. Pentru că ea a pus punctul pe „i”. Și a fost singura! Aș completa totuși afirmația ei: nu e numai o urmare, e un scop! Căci căsătoria nu e doar un act care leagă doi oameni „până când moartea îi va despărți”. Căsătoria, ca orice altă acțiune săvârșită de om, are un scop: continuitatea neamului și, prin extensie, a omenirii. Căci dacă tinerii de acum refuză ideea unui copil, în cateva zeci de ani ne vom trezi cu o populație îmbătrânită și stearpă, sortită unei morți cumplite. Marin Preda spunea, la începutul romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”: „Moartea e un fenomen simplu, prin natură, numai oamenii îl fac înspăimântător”. În situația de față însă, moartea chiar devine înspăimântătoare. Căci fără un copil care să ducă mai departe amintirea și moștenirea spirituală a celui de dinaintea sa, omul nu numai că moare, ci este uitat! Căci nu are cine să își amintească de el. Și dacă acum tinerii nu conștientizează cât de important e să părăsești această lume împăcat fiind că există totuși cineva care își va aminti de tine, în momentul când doar câteva secunde îi vor despărți de sfârșit, vor realiza cât de mult au greșit. (Dar deocamdată ei se cred nemuritori și invincibili, moartea pentru ei nu există.) Și nu vor avea cum să îndrepte greșeala. Și de ce? Pentru că au fost prea lași, prea comozi și, dați-mi voie, prea proști.

         Nu vă mai temeți de responsabilitate! Și în niciun caz de responsabilitatea față de copii! Ei sunt viitorul nostru, al întregii lumi! Ei duc mai departe amintirea noastră atunci când noi nu vom mai fi! Depinde doar de noi să lăsăm natura să își urmeze cursul firesc și să primim un dar suprem. Un copil. Și, odată cu el, privilegiul de a fi părinte.


A.C.

3 decembrie 2014

Avem bibliotecă!



Dacă nu ați aflat încă, printre noile elemente ale blog-ului Spartacus Titanul se află o bibliotecă, pe „rafturile” căreia cititorii noștri vor găsi cărți interesante, de diverși autori, precum și din diferite domenii. Vă invităm să le parcurgeți cu răbdare și în liniște, fiind răspunzători de modul în care utilizați informațiile cuprinse în ele.

1 decembrie 2014

Mesaj de 1 Decembrie





     Cu ocazia zilei naționale a României, membrii echipei "Spartacus Titanul" urează tuturor românilor ( atât al celor din România, cât și al celor din străinătate ) un călduros La mulți ani!
Patriotismul și Naționalismul, elemente care caracterizează atât de bine spiritul acestei zile trebuie să fie "extinse", în sensul că nu trebuie să se reducă doar la o singură zi, anume cea națională, ci trebuie trăit zilnic, în pofida faptului că în restul zilelor nu va avea același caracter festiv.
     După cum am mai spus și în alte dăți, naționalismul reprezintă esența unui popor, reprezintă elementul primordial în jurul căruia s-a format acel popor. Faptul că anumiți indivizi rău intenționați au transformat conceptul de naționalism, dându-i definiția falsă de xenofobie, asta nu înseamnă că naționalismul adevărat este definit de către xenofobie.
     Combustibilul din spatele Naționalismului nu este ura față de străini, ci dragostea către propriul neam. Dragostea către propriul neam nu este un sentiment egoist deoarece reprezintă dragostea față de familia extinsă din care faci parte.
     Chiar dacă cea mai mare parte a propagandei televizate prezintă o imagine deformată a românilor, noi trebuie să schimbăm această imagine falsă prin puterea exemplului nostru personal.
     Noi reprezentăm viitorul. La mulți ani, România!

30 noiembrie 2014

Sfântul Apostol Andrei

Astăzi este o zi importantă pentru lumea creștină, și mai ales pentru noi, românii. În fiecare an, la data de 30 noiembrie, este pomenit Sfântul Apostol Andrei, cunoscut și sub numele de „cel dintâi chemat”. De ce i se spune astfel? Pentru că a fost primul Apostol care l-a urmat pe Iisus Hristos în misiunea Sa, după cum ne spune Evanghelia. La auzul cuvintelor lui Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei a recunoscut în persoana lui Iisus pe Mesia, pe Cel care trebuia să vină pentru a răscumpăra neamul omenesc, restabilind legătura acestuia cu Dumnezeu, legătură pierdută în urma păcatului strămoșesc. Auzind cuvintele lui Ioan și simțind că lâgă el se afla Mântuitorul, „Cel ce ridică păcatul lumii”, nu a avut niciun moment de ezitare în a-i deveni ucenic. Ba mai mult decât atât, l-a chemat alături de el și pe fratele său, Simon Petru.

Sfântul Apostol Andrei

Sfântul Apostol Andrei este protectorul României și al poporului român, fiind cel care i-a adus pe locuitorii din Sciția Mică (Dobrogea de astăzi) la credința creștină. Vom cita acum un text al regretatului Patriarh Teoctist, luat din prefața Bibliei Ortodoxe, ediția din 1988, care atestă faptul că dacii s-au găsit printre primele popoare care au primit de bună voie creștinismul:

„Sfântul Andrei, «fratele lui Simon Petru» (Ioan 1, 40), cel dintâi dintre ucenicii Domnului care a mărturisit: «Am găsit pe Mesia Care se tâlcuiește Hristos» (Ioan 1, 41), unul din cei doisprezece Apostoli (Matei 10, 2; Marcu 3, 16; Luca 6, 14; Fapte 1, 13), a propovăduit adevărul evanghelic în Sciția Mică, Dobrogea de astăzi, așa cum mărturisește, într-un glas, întreaga tradiție bisericească, prin Tertulian (240), Origen (254), Eusebiu de Cezareea (340), Sinaxarul Bisericii constantinopolitane etc.

Este deosebit de semnificativ că și unele texte din Noul Testament dau mărturie, direct sau indirect, despre propovăduirea Sfintei Evanghelii, în primul rând, în Sciția Mică, încă din epoca apostolică. Scriind din Roma, în anul 63, Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel precizează că Evanghelia pe care au cunoscut-o destinatarii epistolei sale «a fost propovăduită la toată făptura sub cer» (1, 23). În cursul aceleiași Epistole, Apostolul neamurilor explică acest cuvânt al său scriind că, printre cei ce s-au dezbrăcat de omul cel vechi, îmbrăcându-se în cel nou, se numără și sciții, deveniți creștini alături de celelalte popoare ale antichității. «Nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți (este) Hristos» (3, 11). Acest text în care apare, pentru prima și ultima oară, în Noul Testament, termenul «scit» descrie o stare de fapt pe care Sfântul Apostol Pavel o consemnează nu numai pentru a arăta adâncile prefaceri pe care învățătura evanghelică le săvârșește în cugetele celor care au primit Botezul, dar și pentru a înfățișa roadele bogate ale predicii misionare a tuturor Sfinților Apostoli, deci și a Sfântului Andrei, apostolul sciților. Dacă, în Epistola către Galateni, scrisă în anul 55, din Efes, Sfântul Apostol Petru nu amintește decât pe iudei și pe elini ca fiind «Una în Hristos Iisus» (3, 28), în urma primirii Botezului (3, 27), la mai puțin de zece ani după aceea, în Epistola către Coloseni, el adaugă la neamurile convertite la credință și pe sciți. Acest fapt îl va îndreptăți pe marele Apostol să afirme că Evanghelia «a fost propovăduită la toată făptura de sub cer» (Col. 1, 23). El va scrie întotdeauna numai cele ce a săvârșit Hristos «spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt și prin faptă» (Rom. 15, 18). Când, la începutul anului 58, Sfântul Apostol Pavel prezenta, în Epistola către Romani, un prim bilanț al rezultatelor călătoriilor sale misionare, el putea să scrie: «Prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, ... de la Ierusalim și din ținuturile primprejur până în Iliria, am îndeplinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos» (Rom. 15, 19). În același timp, el notează că «nemaiavând loc» (Rom. 15, 23) în ținuturile în care propovăduise în cele trei călătorii misionare ale sale, adică în părțile de răsărit ale Imperiului Roman; Asia Mică, Grecia, Macedonia, Iliric etc., dorea să-și îndrepte pașii către îndepărtata Spanie (Rom. 15, 24, 28), marginea de apus a Imperiului Roman, cum va fi numită această țară de Sfântul Clement Romanul în jurul anului 95, când scrie Epistola către Corinteni (V, 5-7).”.

Sfântul Apostol Andrei predicând dacilor Evanghelia

Așadar, există dovezi biblice care atestă vechimea credinței strămoșilor noștri. Donariul de la Biertan este o altă mărturie a acestei vechimi. Din păcate, deși ne putem mândri că am auzit pentru prima dată Evanghelia încă din vremea apostolică, gesturile și purtarea noastră din ziua de astăzi contrazice trăsătura noastră de „creștini cu vechime”. Suntem foarte orgolioși, suntem invidioși unii pe alții până la ură și nu numai că ne batem joc de cei care muncesc cinstit și luptă să facă ceva pentru România, dar îi și tratăm cu dispreț, spunând că „se strofoacă degeaba”, chiar încercând să le zădărnicim lupta. Pentru ce atâta dispreț și dezbinare? Oare nu suntem toți un colectiv? Oare nu fiecare dintre noi este responsabil pentru soarta țării? Oare nu trebuie să ne susținem unii pe alții pentru binele comun? Deși vedem cum sub ochii noștri au loc parade homosexuale, cum religia este pur și simplu dată afară din școală (primele școli românești erau organizate în biserică, iar profesorii erau dascălii) prin legi anti-creștine, cum credincioșii creștini sunt stigmatizați și discriminați oriunde în societate, cum păcatul este promovat ca virtute, prin toate prostituatele și anomaliile care ne sunt prezentate de către mass-media, nu protestăm. Suntem comozi și leneși. O lene spirituală care nu ne face „cinste” deloc. Biserica noastră ortodoxă a fost fondată de primul Apostol al lui Iisis Hristos. Măcar pentru atâta lucru să luptăm să o păstrăm intactă, așa cum au păstrat-o strămoșii noștri încă din primele secole. Pentru ce și-au dat viața Sfinții Brâncoveni? Pentru ce au suferit și au murit prizonierii din închisorile comuniste (care ar fi trebuit declarați sfinți imediat ce a existat posibilitatea)? Pentru noi? O merităm? Vă invit pe voi să răspundeți la această întrebare. Va veni vremea în care nu vom avea de ales decât între doi stăpâni: pe Hristos sau pe Mamona, credința strămoșească sau banii vremelnici. Ștrămoșii noștri au știut ce să aleagă. Noi ce alegem? Depinde numai de noi. Puteți începe chiar din ziua aceasta, dând cinste Sfântului Apostol Andrei, cel care ne-a adus la Hristos, la Adevăr.

La mulți ani tuturor celor ce poartă numele Sfântului Andrei! Dumnezeu să vă ocrotească și să vă mântuiască!

24 noiembrie 2014

Meseria, brățară de aur



Uitându-mă în jur am observat că există foarte puțini oameni care să gândească și să judece lucrurile realist. O mare parte dintre noi se ferește de realitate. Foarte multă emfază, foarte multă falsitate luată în serios și care generează, la rândul ei, și mai multă falsitate. Ne învârtim așa într-un cerc vicios, ne mințin singuri până nu ne mai (re)cunoaștem propria personalitate, ne refugiem în vis, în filme, în muzică, în cărți, în jocuri video, în spectacole, în orice ne-ar putea distrage de la realitatea ce ne înconjoară. Suntem, de ce să nu o recunoaștem, epoca unei generații de inadaptați. Ne bate viața pe toți. Ne sclifosim, cum se zice, încercând să părem superiori (din păcate, o superioritate neverosimilă, ipocrită), dar sfârșim tot în aceeași mediocritate imbecilă, devenind o masă nediferențiată de ratați. Peste tot pe unde te uiți, numai oameni care oftează, care se plâng, care nu sunt mulțumiți de nimic. Mai vezi câte o fătucă cum își pune mâna pe piept și dă capul pe spate, simulând un moment de extaz sentimental. Mulți au impresia că le știu pe toate. Globalizarea informației are, pe lânga avantajul de a o face accesibilă, și dezavantajalul provincializării ei. Este un paradox al globalizării. Încercând să faci ceva „pentru toată lumea”, riști să-l provincializezi, să-l golești de substanță. Proverbul „Să nu arunci mărgăritare porcilor” își găsește astfel justificarea.


Astăzi oricine poate deveni, peste noapte, nutriționist, politolog, istoric, critic de teatru, antrenor, filosof, chiar teolog. Nu mai există acea „sfială” a cunoașterii, nefiind conștienți că orice acumulare de informație reprezintă nu doar o simplă înmagazinare de cunoștințe, ci și o transformare ontologică a celui care cunoaște, indiferent dacă el este sau nu conștient de acest lucru. De asemenea, orice cunoștință în plus vine cu o responsabilitate în plus. E de ajuns să ne gândim la episodul biblic al izgonirii protopărinților din Rai, în momentul în care au cunoscut Binele și Răul, mușcând din fructul pomului cunoașterii. Știm că înainte de cădere, Adam și Eva nu erau nevoiți să muncească pentru a se întreține. După cădere însă, nu numai că au pierdut Raiul, dar au devenit și muritori, fiind nevoiți să lucreze pământul pentru a-și menține traiul. O dublă transformare: ontologică și biologică. Eu aș spune că cea dintâi o implică pe cea de-a doua. Iată așadar ce importanță covârșitoare poate avea acumularea de cunoștințe pentru subiect.


Timp de secole, învățarea unei noi meserii avea caracter inițiatic, nu se realiza decât prin ucenicie și presupunea niște ritualuri specifice. E suficient să ne gândim la comunitățile de meserii din Antichitate, ca de exemplu cele din Mesopotamia, de medici, metalurgiști, agricultori, și care uneori aveau caracterul unor organizații religioase. În trecut savantul era, nu rareori, și teolog. Printre aceștia îi putem număra pe Pascal, Newton, Copernic, ba chiar și pe Leonardo da Vinci, dacă stăm să ne gândim la nenumăratele picturi de factură religioasă (printre care binecunoscuta „Ultima Cena”) pe care le-a realizat, ceea ce relevă că totuși a avut unele preocupări religioase, dacă nu teologice. În țara noastră, un exemplu evident de astfel de savant de geniu este Dr. Nicolae Constantin Paulescu. Acești oameni, prin activitatea lor, au unit Cerul cu Pământul. L-au adus pe Dumnezeu în meseriile lor, sfințindu-le și lucrând mai puțin pentru ei, cât mai ales pentru ceilalți. Aici stă toată cheia practicării unei meserii: ea trebuie să fie o jertfă. O jertfă concretă, pentru oameni, iar nu pentru „ideologii”. Când spun meserie, nu mă gândesc numai la cele de tipul dulgher, miner, instalator, și așa mai departe, ci la toate categoriile de activități prin care omul își câștigă existența și își ușurează traiul, autoîmplinindu-se în același timp. 


Nicolae C. Paulescu


De unde această provincializare a informației, a culturii, a profesiilor? Globalizarea? E doar o consecință. Eu cred că cauza merge mult mai încolo. Nu cred, ci sunt convins că principala cauză este dată de sărăcirea spirituală a omului. De faptul, dramatic, că a pierdut „simțul unității”, legătura cu semenii săi și cu lumea întreagă și, ceea ce e și mai grav, legătura cu Dumnezeu. Nu există sentiment mai plăcut, mai împlinitor decât acela că faci ceva pentru ceilalți, și că o faci bine. Mircea Eliade spunea că „dacă fiecare ins ar activa fără gândul recompensei, pământul ar fi un rai”. Contribuind la binele celorlalți, omul își face bine lui însuși. Din momentul în care devine conștient că fiecare gest al său poate avea repercusiuni în cealaltă parte a planetei, încetează să mai lucreze la întâmplare, doar pentru a câștiga bani sau pentru a dobândi poziții sociale înalte. Ce s-ar întâmpla, de pildă, dacă toată lumea ar deveni bancheră? Am muri de foame. Sau dacă nu ar mai exista fermieri? La fel, n-am avea ce mânca. V-ați gândit vreodată câtă responsabilitate are un gunoier? Lăsând posibilele glume la o parte, e important nu să ai o meserie cât mai „bine văzută”, ci să devii cel mai bun în ceea ce faci, folosindu-te de meseria ta și, implicit, de aptitudinile tale pentru a te autoîmplini. 


Dacă lucrezi pentru binele celorlalți, indiferent dacă vorbim de locuitorii unei scări de bloc, ai unui oraș sau ai unei țări, în funcție de responsabilitatea pe care poziția ta o cere, vei da un sens activității tale. Lucrează ca și când Dumnezeu ar fi de față! Deoarece suntem ființe libere, avem responsabilități. Omul este o ființă socială, de aceea el are nevoie de semenii săi din multe puncte de vedere, fie pentru a se cunoaște pe sine și a-și defini personalitatea, fie pentru a se autoîmplini, fie pentru a se simți în siguranță, fie pentru a primi ajutor din partea celorlalți. Individualismul nu face decât să ne separe pe unii de ceilalți. O absurditate care duce la conflicte și, într-un final, la autodistrugerea rasei umane. Atunci când vom conștientiza necesitatea dăruirii spre binele celorlalți, vom înțelege adevărata menire a muncii, care trebuie să fie asemeni unei mărturisiri. O mărturisire a dragostei, o mărturisire a lui Dumnezeu.

23 noiembrie 2014

SNC - revolutia sexuala


    Într-un mod oficial se spune despre revoluția sexuală că a reprezentat eliberarea oamenilor de sub spectrul autoritarist al familiei. Evident că doar într-un mod oficial revoluția sexuală a reprezentat o eliberare.....deoarece într-un mod real, revoluția sexuală nu a fost decât o creație de sorginte marxistă ( sau mai bine spus neo-marxistă ).

Alfred Kinsey


    Din punctul meu de vedere pentru a descoperi adevărul trebuie să mergem la surse. În cazul revoluției sexuale, sursele sunt reprezentate de către "gânditorii" care au stat la baza acestei revoluții. Cei mai proeminenți dintre ei fiind Wilhelm Reich și Alfred Kinsey. Paradoxul în cazul acestor indivizi a constat în faptul că pe de o parte se pretau a fi niște experți în chestiunile sexuale, în timp ce pe de altă parte, mințile lor se aflau într-un stadiu deplorabil.

Wilhelm Reich


     Wilhelm Reich, cel supranumit "omul care a inventat dragostea liberă" avea fantezii sexuale cu propria mamă, iar Alfred Kinsey avea obiceiul de a-și băga pixuri în uretră!?!?! Logica normală trage un semnal de alarmă în acest caz! Cum putea un individ care avea fantezii sexuale cu propria mamă să dea lecții despre viața sexuală a oamenilor? Sau cum putea fi luat în serios un "om de știință" care avea obiceiul de a-și băgă tot felul de obiecte în uretră?  Ceva la lipsea acestor indivizi, acel ceva fiind chiar mintea sănătoasă.
     Anumiți indivizi vor argumenta și în acest caz că era vorba de niște genii, iar geniile după cum bine știm aveau o mică doză de nebunie. Este adevărat că mulți oameni geniali aveau o mică doză de nebunie, că unii erau autiști, că alții erau alcoolici, dar totuși este o mare diferență între autism și autoflagelare genitală ( în cazul celor doi și al tuturor neo-marxiștilor  nu este vorba de o fărâmă de nebunie, ci de nebunie curată, nebunie care combinată cu o promovare mediatică agresivă poate mima geniul, dar nu poate reprezenta un adevărat geniu)!
     Din punct de vedere istoric, celula de bază a unei societăți și mai ales celula principală care formează organismul unui popor a fost, este și va fi familia tradițională în care bărbatul și femeia se auto-completează. Iar cei care pretind că eliberează omenirea și popoarele de sub tirania familiei, nu fac altceva decât să alieneze membrii acelor popoare.
      Și în cazul familiei tradiționale, mulți indivizi vor argumenta că nu toate familiile tradiționale sunt fericite, iar contraargumentul meu va fi următorul: nu familia tradițională i-a făcut nefericiți pe acei oameni, ci incompatibilitatea lor ( nu este vina pantofului dacă ai ales mărimea nepotrivită ). Iar dacă revoluția sexuală a salvat tinerii de familia tradițională, cum se face că depresia este boala cea mai întâlnită în cazul tinerilor care trăiesc într-o plină revoluție sexuală? De ce există în ei un mare gol de natură spirituală?
      Concluzia acestui articol care răspunde la toate aceste întrebări este una simplă: familia tradițională reprezintă soluția pentru sănătatea sexuală,mintală și spirituală a neamului!

11 noiembrie 2014

Sa vorbim romaneste - Bogdan Petriceicu Hasdeu



      
Bogdan Petriceicu Hașdeu

               

























 Cugetarea românească
 Are portul românesc:
 Nu lăsaţi dar s-o ciontească
 Cei ce limba ni-o pocesc.
 Când românul se-ndârjeşte
 Din ţărână când mi-l scoţi,
 El îţi toarnă româneşte
 Un blestem de şapte coţi,


 Când de dragoste s-aprinde
 El vorbeşte lin şi blând,
 Încât dorul te cuprinde
 Dulcea-i vorbă ascultând.

 Niciodată altă limbă,
 De pre buze româneşti,
 Nu se-ndoaie, nu se schimbă
 După gândul ce gândeşti.
 La mânie, la iubire,
 La suspin şi chiuit,
 După chiar a noastră fire
 Graiul nostru e croit.
 La iubire, la mânie,
 La chiot şi la suspin,
 România-i România
 Cu fagur şi cu pelin.
 Sucind limba românească,
 Stricând graiul strămoşesc,
 După moda franţuzească,
 Sau cu modul latinesc,
 Ne-am strâns minţile cu fracul
 Şi simţul ne-am îmbrăcat
 Cu haina, de unde dracul
 Copiii şi-a înţărcat.
 Românimea cât trăieşte
 Graiul nu şi-l va lăsa;
 Să vorbim dar româneşte.
 Orice neam în limba sa!

9 noiembrie 2014

Atunci si acum


   Atunci și acum înseamnă diferența dintre realitatea din prezent și realitatea din trecut. Acest "atunci și acum" are și rolul de a trage un semnal de alarmă pentru a demonstra faptul că din punct de vedere geopolitic, ceea ce a fost bine în trecut poate fi rău îi prezent. Neînțelegerea acestui "atunci și acum" dăunează grav sănătății unui popor.

Nicolae Titulescu


   Un bun exemplu al neînțelegerii acestui concept a fost cel al lui Nicolae Titulescu ( n. 4 martie 1882 - 17 martie 1941, Cannes ), care într-un primă perioadă ( aici fiind vorba de perioada primului război mondial și a perioadei de după război ) să acționeze în interesul aspirațiilor românești și să ajute implicit din punct de vedere diplomatic la formarea României Mari, ca mai apoi în cea de-a doua perioadă, cea a anilor 30 să urmeze vechea linie, uitând sau nevrând să vadă că realitatea geopolitică se schimbase și că 1934 nu era 1916.

Hermann Georing



    Pe data de 22 octombrie 1934, mareșalul Hermann Goring, vorbind în numele Germaniei, a făcut o ofertă României prin intermediul căreia Germania promitea garanția integrală a granițelor ( în special a graniței cu Ungaria și URSS ), reînarmarea armatei române și instruirea armatei la standardele vremii respective.
    Nicolae Titulescu refuză această ofertă sub pretextul unei oferte similare făcută de către Franța și Cehoslovacia.

Maxim Litvinov


    Doi ani mai târziu, în 1936, germanii își reînnoiesc oferta față de România, iar Nicolae Titulescu repetă mișcarea făcută în 1934, anume că refuză asistența germană în favoarea unei alianțe cu URSS, ( mizând pe prietenia sa cu Maxim Litvinov ) argumentând că în cazul unui pact germano-sovietic, România ar fi trebuit să fie aliata Uniunii Sovietice.
     O altă greșeală majoră a lui Nicolae Titulescu, care a dus și la demiterea sa pe data de 29 august 1936, a fost cea a ajutării comuniștilor spanioli prin intermediul cedării facțiunii comuniste o comandă românească făcută în Franța de 100 de tunuri grele Schneider-Creusot și 3 escadrile Dassault ( comandă menită într-un mod evident sa ajute armata română ).

    După cum bine s-a văzut, această linie geopolitică trasată de către Nicolae Titulescu în anii 30, a expus România efectelor semnării Pactului Ribbentrop - Molotov de la 23 august 1939, în urma căruia România a pierdut teritorii importante și a devenit o pradă a noii ordini europene. Condițiile alierii cu Germania din 1940 nu au fost nici ele la fel de bune ca cele din 1934 și 1936. Practic această linie geopolitică a văduvit România de avantajul pregătirii reale în fața unui război, de teritorii istorice și mai ales de posibilitatea conturării unei linii geopolitice proprii.
   Concluzia acestui articol este următoarea:  incapacitatea lui Nicolae Titulescu de a înțelege conceptul de "atunci și acum", a îngropat România Mare. România în acea perioadă avea nevoie de armamentul, instrucția și alianța propusă de Germania încă din 1934 pentru ca în 1939 să nu ajungă  victima pactului Ribbentrop-Molotov,să-și păstreze granițele intacte, să aibe o forță miliară pregătită standardelor vremii și de asemenea să aibă posibilitatea de a-și continua propriile politici.
    "Atunci și acum" este cât se poate de valabil și în ziua de azi, aceasta fiind cauza pentru care nu trebuie să ignorăm acest concept și să aplicăm din neștiință, actualei perioade, logici geopolitice specifice perioadei interbelice deoarece Germania de acum nu mai este Germania de atunci, SUA de acum nu mai este SUA de atunci și mai ales Rusia de acum nu mai este Rusia de atunci. Fiecare perioadă istorică își are propriile realități geopolitice de care trebuie să ținem cont, dacă vrem să existăm atât ca stat, cât și ca națiune!

2 noiembrie 2014

Citate Sun Tzu


Sun Tzu



    Sun Tzu ( 544 - 496 î.H ) a fost un general chinez care a intrat în istorie ca fiind creatorul primei lucrări dedicate în întregime tacticii și modului în care pot fi purtate războaiele în așa fel încât să fie câștigate. Cu toate că lucrarea a fost scrisă în contextul războaielor antice, înțelepciunea care a stat la baza ei, transcende istoria, fiind valabilă în orice perioadă istorică.

    "Când este pace în lume, un om înțelept își ține sabia alături de el". 

    "Nicio țară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior".

    "Tratează bine pe prizonieri și ai grijă de ei".




     "În vremurile vechi, războinicii iscusiți începeau prin a fi de neînvins, apoi așteptau ca inamicul să fie vulnerabil."

    "Pretinde că ești inferior și încurajează aroganța adversarului tău".

    "Nu-ți fie teamă că înaintezi prea încet. Teme-te dacă te oprești".
 
    "Prefă-te puternic când ești slab și slab atunci când ești puternic".

    "Viteazul știe să se bată, prudentul să se apere. Înțeleptul să dea sfaturi. Astfel nu este irosit niciun talent".

    "Să auzi tunetul nu înseamnă că ai auzul fin".

    "Dacă ești inferior în toate privințele, să fii în stare să te eschivezi, căci o armată mică este o pradă ușoară pentru o armată mare."

   

26 octombrie 2014

Tema istorica de gandit: Tarmelan


   
Tarmelan

     Timur Lenk ( în traducere Timur cel schiop ) cunoscut și sub numele de Tarmelan a fost întemeietorul ultimului imperiu mongolo-turc, cel al timurizilor care a durat până în anul 1506, iar în perioada sa de glorie se întindea pe toată suprafața Asiei Centrale, ajungând până în India și Turcia.         Fiind un lider abil, el a putut îmbina cu ușurință carisma și geniul militar, dar în același timp putând fi  extrem de crud. Momentul de glorie maximă a lui Tarmelan a fost în anul 1404, atunci când l-a înfrânt în bătălia de la Ankara pe sultanul Baiazid I. Motivul pentru care m-am gândit să scriu un articol despre Tarmelan are la bază dorința mea de a arata faptul că realitatea reprezentată de către război și războinici în general.

Imperiul Timurid


     Realitatea faptului că într-un mod real, nu contează cine ești și ceea ce faci în timpul războiului atât timp cât tu ești cel care învinge. Iar Tarmelan, fiindcă a știut să învingă în majoritatea luptelor, a fost considerat un erou de către oamenii săi, în pofida cruzimii sale. Tarmelan a fost puternic și datorită acelei puteri, nu a avut prea mulți critici contemporani deoarece majoritatea adversarilor se temeau de această puterea lui.
     Mulți oameni într-un mod automat, s-ar întreba: De ce? De ce un cuceritor atât de crud a fost și încă este considerat un erou de către oamenii săi? Răspunsul la această întrebare îl oferă Niccolo Machiavelli el spunând în felul următor: "Celui care câștigă o bătălie i se iartă toate greșelile".
      Din punctul meu de vedere, este o greșeală majoră să privești arta războiului ca fiind ceva estetic deoarece distrugerea și uciderea nu au nimic frumos în ele. Dar cu toate acestea, pentru a exista ca neam trebuie să înțelegem importanța stăpânirii artei războiului și asta nu pentru a distruge sau pentru a ucide, ci pentru a ne feri tocmai de aceste rele. Pentru a exista ca neam trebuie să învățăm să câștigăm bătălii, fiindcă într-un mod contrar vom fi expuși pericolului de a fi "abuzați" de către forțele externe "bune" care nu vor decât "să ne elibereze și să ne ghideze".
     Concluzia temei istorice intitulată "Tarmelan" este următoarea: în istorie au existat, există și vor exista oameni cruzi, dar care datorită abilității lor de războinici și datorită puterii și influenței nu vor fi criticați. Pentru a ne proteja trebuie la rândul nostru să devenim puternici, dar nu pentru a distruge, ci pentru a putea exista apărându-ne.

19 octombrie 2014

SNC - Prosperitatea si promovarea economiei nationale


   Din punctul meu de vedere, drumul către prosperitate nu este atât de greu pe cât pare. Nimic nu este atât de greu pe cât pare, însă atunci când există anumiți "experți binevoitori", situația se schimbă radical deoarece toți acești indivizi complică acest drum către prosperitate presărându-l cu tot felul de teorii complicate, teorii complexe care sunt menite să sperie, sunt menite să distragă de la adevăratele probleme.
   Matematic vorbind, orice problemă are o rezolvare, dar mai întâi trebuie cunoscută natura acelei probleme, ca mai apoi să fie descoperit modul prin care să fie rezolvată acea problemă. Orice problemă are și o rezolvare, însă pentru a o rezolva este nevoie de oameni capabili să înțeleagă natura problemei, ca mai apoi să descopere modul prin care să rezolve acea problemă.


Manipularea mediatică


    România este o țară bogată, iar poporul român la rândul său are calitățile necesare pentru a fi prosper. Ținând cont de toate aceste elemente, totuși, ceva nu merge bine din moment ce o țară bogată ca România nu-și arată potențialul, din moment ce un popor capabil precum poporul român nu-și arată potențialul. Ceva trebuie să existe la mijloc! Acel "ceva" este reprezentat de către sistem sau mai bine spus de către indivizii care-l formează.
    Într-un mod constant suntem bombardați prin intermediul mass-mediei cu propagandă anti-românească de tipul "România o țară la mâna a doua",  "România este o țară de c***t", sau "românii sunt leneși",  "românii sunt niște ignoranți" și mai ales "nu există nicio speranță". Rolul acestui bombardament propagandistic este acela de a zdruncina din punct de vedere psihologic poporul român, de a induce frica de acțiune și complexul de inferioritate față de străini.
    O primă soluție de scăpare din aceste lanțuri mentale este credința în schimbare, credința faptului că victoria ne va aparține cu toate că soarta pare că este cât se poate de potrivnică. Cea de-a doua soluție care practic derivă din prima este cea a promovării economiei naționale sau mai bine spus a produselor românești.
    Cu toate că pare greu de crezu, dar chiar și în prezent există produse românești care trebuie doar căutate. Simpla cumpărare de produse românești ajută economia și implicit ajută pe viitor și creșterea nivelului de trai. Nu poate exista un nivel de trai crescut fără o preponderență a produselor autohtone. Într-un mod general vorbind, fiecare țară prosperă are la bază niște produse autohtone care funcționează ca niște motoare ale economiei. Spre exemplu Germania are Mercedes și BMW , Franța are Renault, Elveția are Nesle, Japonia are Sony, Coreea de sud are Hyundai, USA are General Motors. După cum bine se vede toate aceste țări puternice din punct de vedere economic, au niște puternice companii autohtone.

Friedrich List


     Și românii au capacitatea de a aplica o rețetă similară, însă au nevoie de un anumit ceva, iar acel ceva este reprezentat de către modelul necesar. În viziunea mea, modelul pe care trebuie să-l preia românii nu este cel al liberului schimb absolutizat, model care practic le este băgat pe gât, ci modelul "sistemului național" promovat de către Friedrich List. Motivul? Contextul și rațiunea din spatele creării acestui model de către germani în secolul XIX este similar cu ceea ce ne confruntăm și noi astăzi. Secolul XIX, din punct de vedere economic a fost dominat de către Anglia, care folosind-și toate atuurile, atât cele de natură economico-industrială, cât și cele de natură ideologică ( ideologia liberului schimb ) a dominat lumea timp de un secol. În vremea respectivă, statele germane nu aveau aceleași capacități tehnologice și implicit neavând capacitățile tehnologice necesare nu puteau să concureze pe propria piață cu produsele englezești. Conceptul de sistem național a fost creat cu scopul de a contrabalansa această situație defavorabilă care condamna statele germane să fie dependente din punct de vedere economic de Anglia.
    Friedrich List diferenția conceptul de economie națională de conceptul economiei individualiste și cosmopolite, arătând faptul că primul concept propunea o abordare complexă dar cu efecte benefice pe viitor, în timp ce cea de-a doua cu toate că oferea anumite avantaje imediate, pe viitor condamna poporul la o dependență față de exterior. În viziunea lui List, coloana vertebrală a oricărei economii naționale a fost și este reprezentată de către construirea unei puternice capacități industriale.
     O altă concepție care-și are originea în gândirea economistului german, a fost aceea de stadii ale dezvoltării economice: 
       1) viața pastorală
       2) agricultură
       3) agricultură combinată cu manufacturi ( produse industriale)
       4) agricultură combinată cu manufacturi și comerț
      Evident că în prezent datorită bombardamentului propagandistic de tip neo-liberal, concepția de naționalism economic promovată de către List nu este văzută cu ochi buni de către majoritatea "experților", dar chestiunea aceasta nu are nicio relevanță din moment ce modelul funcționează! În trecut a ajutat Germania, SUA și Rusia, în prezent acest model a fost preluat de către puternicele țări extrem orientale: China, Japonia și Coreea de sud.
      Concluzia acestui articol aceea că atât România ca țară, cât și românii ca popor au capacitatea de a prospera, însă pentru a ajunge la acel nivel au nevoie de către modelul psihologic și economic necesar, adică cel NAȚIONALIST.

10 octombrie 2014

Cum se face o campanie electorala ?


    Am observat că de curând a început campania electorală...asta însemnând că partidele au reînceput lupta pentru siguranța națională, pentru prosperitate, sau cel puțin asta vor să ne convingă că vor face. La o prima vedere tot acest proces numit campanie electorală, pare foarte complicat, însă realitatea din spatele acestui proces nu este atât de complicată. În principiu, pentru o campanie electorala de succes ai nevoie de doua elemente fundamentale: 1) de bani și 2 ) de un slogan scurt și atractiv.

A început campania electorală


  Spre exemplu :  
  Monica Macovei este "altfel de ei"...dar care ei? Presupun că nu este vorba despre foștii FSN-iști deoarece și dânsa "și-a tras seva" din aceeași direcție ideologică, așa că nu înțeleg cu ce este diferită față de "ei."
   Victor Ponta pretinde că "vrea să ne aducă aproape". Klaus Iohannis vrea să aibă "o Românie a lucrului bine făcut". Însă dintre toate sloganele politice de departe cel mai haios mi s-a părut cel al Elenei Udrea, slogan care a început să bântuie youtube-ul în încercarea disperată de a ne face atenți la "România frumoasă" pe care vrea să o instituie. Această instituire îmi pare cât se poate de falsă din moment ce Elena Udrea a stat câțiva ani buni la putere, dar totuși nu a făcut nimic în acest sens. Dacă în trecut nu a făcut nimic pentru România frumoasă, asta înseamnă că nici pe viitor nu va face nimic.
   Etc, etc şi încă o dată etc.....
   Motivul pentru care nu cred în campaniile electorale constă în faptul că în timpul acestor campanii electorale se promite foarte mult, însă realitatea, a demonstrat și demonstrează că prea puțin din aceste promisiuni este cu adevărat înfăptuit.
    Din punctul meu de vedere, o schimbare radicală în bine va surveni atunci când adevărul și nu promisiunea va fi elementul principal. Adevărul este precum un medicament prost la gust deoarece în pofida faptului că "supără" papilele gustative, totuși salvează organismul împotriva bolii. Pe de cealaltă parte, promisiunea imposibil de îndeplinit este asemenea otrăvurilor înmiresmate care manipulează simțurile și atrag cu ușurință dar........ucid.
    Concluzia acestui articol este similară cu cea cetăţeanului turmentat creat de către Ion Luca Caragiale ( 1 februarie 1852 - 9 iunie 1912 ),şi anume "Eu cu cine votez"?!?! Cu cine?