3 iulie 2013

Comedia „4 Iulie”

Știm cu toții că mâine este ziua Statelor Unite ale Americii. Cu toții sau, dacă nu, aproape toți. Dar tot trebuie să existe un exces de entuziasm prin faptul că mâine, 4 iulie, este ziua națională a SUA, ziua în care acestea și-au obținut independența față de Imperiul Britanic. Dacă întrebi pe cineva dacă știe pe ce dată e ziua națională a Uruguayului, sau a Suediei, sau a Mongoliei, sau a Japoniei, va exista o mare probabilitate ca acel cineva să nu știe răspunsul. Așadar, cu ce mă încălzește pe mine faptul că mâine este 4 iulie? De ce m-ar bucura pe mine faptul că Statele Unite își sărbătoresc ziua națională. Mai mult decât atât, de ce tot acest tam-tam de „4th of July”? Am vorbit, într-un articol recent, despre „Mitul străinului”. Făcând legătură cu el, voi vorbi, pe scurt, despre modul în care noi, românii, ne raportăm, cu sclipirea-n ochi, la sărbătoarea de 4 Iulie, deși nu are nicio legătură cu noi.



Bineînțeles, cum avem de-a face cu un „eveniment”, nu se putea să nu se facă din el un prilej de a aduce profit, transformându-l cu totul într-un „fenomen comercial”. În hipermarketuri vezi comercianți care vând „hot-dogs”, sau alte produse de gen, arborând steaguri înstelate. Pe străzi, pancarte cu perioade promoționale de tipul „Săptămâna americană”. Pentru ce toate astea? Curios este că noi suntem, probabil, singura țară din Estul Europei care ne batem capul cu așa ceva. Această atitudine de sclavi a românilor față de vecinul de peste ocean nu este deloc îndreptățită. De fiecare dată când am făcut pe sluga în fața lui, am fost aplaudați așa cum o face publicul în fața unei arene de circ. Circarii nu sunt ei, ci noi. Nouă ni s-a spus, de fiecare dată, atunci când am urmat ordinele, cât de „buni aliați” suntem, cât de „progresiști” am devenit sau cât de multă „încredere” au SUA în noi, socotindu-ne „prietenii din Est”. Ne-au lăudat modul în care luptăm noi pentru „drepturile omului” sau pentru „democrație”. Cum am avut ceva de spus, fie el cât de mic, hop!, cum am devenit imediat „anti-democrați”, „scandalagii” sau mai știu eu ce.



A avut loc, la un moment dat, un incident. În 2010, doamna Elena Udrea, pe atunci Ministrul Turismului, a interzis reclamele și orice fel de publicitate de pe clădiri și în grădinile publice, de pe garduri și în incinta cimitirelor, în intersecții și sub poduri, de pe stâlpi și de pe pereții pasajelor rutiere. Proiectul de lege a fost aprobat, dar, cu toate acestea, s-a găsit cineva care să comenteze. Mark Gitenstein, ambasadorul SUA, a cerut anularea proiectului de lege, pe motiv că „încalcă principiile de concurență de pe piață ale UE”. De când a devenit domnul Gitenstein o putere legislativă în România, nici noi nu știm. De când a început un ambasador, de orice nație ar fi el, să-și dea cu părerea asupra legilor dintr-un stat străin, asta e altă întrebare. În cele din urmă, proiectul a fost aprobat, fiind valabil doar pentru clădirile istorice și parcurile publice.

Încă un amănunt. Deși suntem „cel mai bun prieten” al Statelor Unite, n-am beneficiat niciodată de libertate de circulație din partea acestora. Ca să intrăm în SUA, avem nevoie de nu știu câte vize și pașapoarte, de nenumărate fișe și declarații absurde. În rest, majoritatea americanilor nici măcar nu știu unde se află România pe hartă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu