20 ianuarie 2013

SNC - Complexarea

             Complexarea are un efect dezastruos atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, la nivel de popor, deoarece un om complexat nu-și va putea folosi abilitățile la maximum, la rândul lui, un popor complexat nu poate face pasul către evoluție .
             Un om de succes are încredere în propriile sale forțe, tocmai această încredere îl face puternic și abil, ajutându-l să treacă peste obstacolele care apar de-a lungul vieții sale, în același timp un popor de succes, puternic, are încredere în forțele sale, nu își dorește să fie altceva .
             Rolul acestui articol este acela de a deschide ochii românilor în legătură cu massmedia oficială ( și a cozilor de topor ) care într-un mod voit îi prezintă ca fiind niște oameni lași, slabi și ignoranți . Orice popor are și părțile lui bune cât și părțile sale negative , așa și poporul român are părțile sale bune și părțile sale mai puțin bune, însă massmedia prezintă doar părțile negative .

             Pentru a mă face mai bine înțeles voi da un exemplu : Oare de ce în timpul perioadei de bacalaureat, mai toate televiziunile prezintă doar lucrările proaste, doar perlele unor elevi "ignoranți", în loc să fie obiective și să prezinte și lucrările de valoare ale unor tineri inteligenți ? Motivul este tocmai acela de a-i complexa pe români prezentând doar părțile lor negative , uitând într-un mod voit de acei elevi geniali care reprezintă mândria neamului nostru .
              Situația deplorabilă  în care se află poporul român este generată și de către starea sa psihologică, fiindcă dacă timp de mai bine de 20 de ani ți se spune ca popor : că ai nevoie de un străin să te conducă , că ești format din "omuleți patibulari" vorba unui "intelectual de marcă" din prezent ,  că nu ai nicio șansă sau că viitorul tău va fi unul sumbru și umilitor.


Războinic


             Este normal ca după decenii de bombardament psihologic românii să acționeze atât de irațional și să nu mai cunoască adevăratul lor rol istoric, acela de a progresa pe toate planurile și de a-și arăta genialitatea întregii lumi !
             Eu consider că pentru a îndrepta distrugerile acestui bombardament psihologic este nevoie de o amplă ofensivă intelectuală, ofensivă venită din sfera naționalului, fiindcă numai din sfera geniului național se naște adevăratul progresism.  "Progresismul" venit din partea celor care consideră tradiția și naționalul niște elemente învechite reprezintă de fapt un pas înapoi deoarece popoarele atinse de acest tip de "progresism" uită de strămoșii lor și astfel se condamnă la autodistrugere .
             Din nou, pentru a mă face înțeles și în acest sens al importanței Tradiției și al Naționalului voi da exemple de popoare care în prezent reprezintă niște voci de care se ține cont la nivel internațional . Poporul chinez, poporul evreu, poporul japonez, poporul rus, poporul coreean și poporul indian. Aceste popoare chiar dacă diferă din punct de vedere al sferei culturale, religioase,  totuși există niște elemente în comun, aceste elemente comune sunt reprezentate de : un puternic simț național, un simț tradițional viguros și mai ales lipsa complexelor de inferioritate .
             După cum bine se vede, istoria-i tratează bine pe cei care au încredere în forțele lor , pe cei care pun pasiune în ceea ce fac și nu renunță la strămoșii lor.
              Poporul român dacă vrea să facă parte din acest grup select al popoarelor puternice trebuie să aibă încredere în forțele sale, să nu renunțe la tradiții, la strămoși și mai ales să înceapă să creadă în vigoarea și gloria lui viitoare !

               Români, încredeți-vă în voi și Victoria va fi a voastră ! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu