1 iulie 2012

Despre mitul rasial al sclaviei


        Am considerat important să pun în prim-plan problema „sclaviei şi a rasismului” datorită faptului că aceste două elemente nu sunt complementare deoarece sclavia nu a derivat din rasism aşa cum ar vrea unii să ne convingă.
        Evident că sclavia reprezintă un lucru abominabil, iar cei care o întreţin sunt nişte oameni răi, şi este important de ştiut că nu trebuie perpetuată fiindcă este total împotriva ideii de umanitate.
        Sclavia a existat în trecut însă ea există şi în ziua de azi( ce-i drept în ziua de azi avem de aface cu un nou tip de sclavie şi anume sclavia insesizabilă,o sclavie în care te afli dar nu-ţi dai seama).
 Sclavia a fost folosită ca instrument de subjugare de anumiţi membri ale tuturor raselor, nu doar a membrilor care aparţin de rasa albă, nu doar albii au practicat sclavia!



          În ziua de azi este la modă ca membrii rasei albe să fie blamaţi pentru absolut tot, că au inventat rasismul, că nu sunt destul de toleranţi şi mai ales că din cauza lor au avut alţii de suferit!
          Această blamare este aberantă fiindcă şi în vremea în care sclavia era o modă doar anumite naţiuni aparţinând rasei albe au practicat-o, îndeosebi cele din vest, în rest celelalte naţiuni care aparţin de această rasă nu au practicat sclavia.
          Însă tot acele naţiuni care au practicat-o au fost şi cele care au abolit-o, în timp ce alte naţiuni non - europene au continuat s-o practice (exemplul este reprezentat de Algeria, a cărei capitală Alger a fost principalul centru de comercializare a sclavilor din regiune până la invazia franceză, odată cu care a fost abolită această practică în 1830)
          Este important de ştiut că mai puțin de 2% dintre sclavii negri aduși în Americi pe toată perioada comerțului cu sclavi negri au fost indivizi capturați de către europeni, în timp ce 98% dintre ei erau sclavi negri cumpărați de la proprietari şi livratori negri.
           Partea proastă este cea reprezentată de cei care se victimizează şi spun că răul se trage de la imperialismul albilor, ei „uitând” să amintească de proprietarii de sclavi negri sau de sclavii albi, îndeosebi copiii care lucrau în fabrici timp de 10 ore pe zi (şi asta până în anul 1910, adică după aproximativ 50 de ani de la abolirea sclaviei în SUA).
           Un alt aspect pe care cei corecţi politic nu vor să-l discute este cel al faptului că şi albii au fost folosiţi pe post de sclavi în timpul revoluţiei industriale. În anul 1788, în Anglia şi Scoţia, 2 treimi din lucrătorii morilor de bumbac erau copii, care lucrau în mod obligatoriu mai bine de 10 ore pe zi, de abia în anul 1844 s-au elaborat primele legi împotriva acestui gen de sclavie infantilă, a cărei victime erau copiii albi.
 Ba mai mult (ţinând cont de corectitudinea politică) se promovează ideea că  albii au fost cei care au distrus măreţe civilizaţii africane (măreţe civilizaţii care nu au trecut nici măcar de epoca de piatră) şi amerindiene.
           Imperialismul nu este o creaţie a rasei albe (aşa cum ar vrea să ne convingă corectitudinea politică) fiindcă nu doar albii l-au practicat.
           Din cauză că de-a lungul istoriei a existat Imperiul Mongol (1206 – 1368 ), Imperiul Aztec (1427 – 1516 ), Imperiul Ghanez ( 830 – 1235), acest lucru demonstrează că nu doar popoarele europene au practicat imperialismul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu