7 ianuarie 2012

Nationalismul Românesc I – învăţături din apus


  Istoria reprezintă cartea de vizită a unei naţiuni,o „enciclopedie” care înglobează toate evenimentele,bune sau rele,toate faptele eroice ale strămoşilor noştri.
 Un alt mit care trebuie spart este cel al „Lipsei Conştiinţei Naţionale”.
 Comform acestui mit,românii nu au avut o conştiinţă naţională ci acea conştiinţă naţională a apărut datorită faptului că ( oficial vorbind ) : „Odată cu dezvoltarea europeană a ideologiilor de emancipare națională care susțineau și luptau pentru dezvoltarea națiunilor moderne, mai ales acolo unde popoare autohtone trăiau de mult timp în teritorii aflate sub stăpânire straină, ca nesuverane.”
  În concluzie,pentru istoricii care au scris o asemenea „abureală”,ideea de conştiinţă naţională nu era ceva natural care a existat şi înainte în sufletele românilor,ci a apărut exact ca o „modă”.

Petru Rares

 Ideea de emancipare naţională şi unitate este mult mai veche de secolul luminilor,prima dată ea a fost promovată de către Petru Rares ( 1527 – 1538,1541 – 1546 ) care încă din secolul XVI vroia să o pună în practică.
 Conştiinţa naţională este parte integrantă a unui popor de când a fost format acel popor, fiindcă această „conştiinţă naţională” reprezintă modul în care o naţiune se protejează, modul prin care acea naţiune işi asigură existenţa.
 Naţionalismul nu există din motiv că a fost inventat de ideologi, el a fost ceva „natural”, fiindcă este normal şi natural ca un popor să işi păstreze integritatea teritorială şi tradiţiile, iar în acest caz spiritul naţionalist este singurul capabil să pună acel popor pe linia evoluţiei.


Grigore Ureche

 Iar naţionalismul românesc nu a fost inventat în secolul XVIII, el are o vechime mult mai mare. Unul dintre primele persoane care au demostrat existenţa naţionalismului românesc a fost  Grigore Ureche ( 1590 – 1647 ), prin studiile facute el a putut să demonstreze unitatea linvistică,religioasă şi etnică a celor din spaţiul carpato-dunăreano-pontic,adică a românilor.
 În fond, la asta se referă naţionalismul, la tradiţii şi la apărarea identităţii naţionale. Problema apare atunci când ideea de naţionalism este dusă la extrem .
 Însă,în ziua de azi,din păcate s-a ajuns la un fel de modă,o modă de a critica orice formă de naţionalism denumind-o,făra vreo dovadă aferentă,şovină sau chiar anti-semită!
 O altă modă contemporană pentru cei corecţi politic este cea a de a iţi bate joc de Creştinism.În România am avut parte de piesa „Evangheliştii” a Alinei Mungiu Pipidi,piesă blasfemiatoare la adresa lui Iisus Hristos.Evident că oricine ar fi îndrăznit să critice această blasfemie ar fi fost denumit de către „presa liberă”,extremist.
 Un alt caz,cât de poate de actual este cel al piesei de teatru jucate în Franţa,în care Iisus Hristos apare cu faţa mânjită de excremente.În timpul derulării acestei „piese de teatru”,20 de tineri creştini au intrat cu forţa în sală şi au aruncat cu ouă stricate şi ulei pentru a protesta împotriva acestei piese.
 Normal că după acest incident, tinerii au fost portretizaţi de către „presa liberă” franceza ca fiind nişte extremişti care nu au fost îndeajuns de capabili să înţeleagă arta!
 Aceiaşi extremişti anti-creştini care conduc Europa de vest şi vor să pună mâna şi pe est,nu vor recunoaşte niciodată rolul pe care l-a avut creştinismul în creearea culturii europene,ba chiar mai mult,actualii anti-creştini vor să distrugă spiritul creştin european,iar distrugând acest spirit să distrugă şi neamurile europene.Presa mainstream niciodata nu v-a vorbi despre distrugerea Europei din interior,însă Noi Românii trebuie să cunoaştem tacticile adversarilor noştri pentru a îi înfrânge.
 Manipularea este adevărata armă a presei mainstream şi din această cauză, Noi Românii trebuie să ne ferim de ea îgnorându-o.
 Este absurdă situaţia actuală în care,pentru a fi „multicultural” şi „open-mind” trebuie să clasifici naţionalismul ca pe neo-fascism,chiar dacă fascismul ca o formă de naţionalism avea multe în comun cu celelalte mişcări naţionaliste dar asta nu înseamnă că oricare mişcare naţionalistă s-a fundamentat pe ideea fascistă.
 Pentru a demonstra veridicitatea spuselor mele voi da un exemplu din regnul animal,categoria feline.Să presupunem că ideea de naţionalism este o felina,insă ea iar naştere alte feline,acele feline chiar dacă au în comun faptul că sunt feline ele au şi anumite caracteristici care le diferă,spre exemplu tigrul şi pisica salbatică.
 A spune că toţi naţionalişti sunt faşcişti este la fel ca şi cum ai spune că toate felinele sunt leoparzi!
 Dar este evident că există şi un revers la acest abuz din partea extremei stângi care pune naţionaliştii „în aceeaşi oală”. Eu aş putea spune că stângistul este obligatoriu comunist, insă făcând acest lucru aş da dovada de ignoranţa datorită faptului că nu reuşesc să diferenţiez formele de stânga.
 Din punctul meu de vedere şi formele de stânga diferă, nu toţi stângiştii sunt comunişti!
 Nu toţi anti-naţionaliştii sunt la fel, ei sunt diferiţi, exact ca şi tacticile pe care le aplică în speranţa că vor distruge o naţiune.
 Neo-anti-naţionalişti se diferă mult de cei de dinainte, bolşevicii nu erau atât de ipocriţi ca cei din noua stângă care işi trag seva din invăţăturile unui alt german „naturalizat” şi anume Herbert Marcuse ( 1898 – 1979 ).El s-a chinuit să îi înveţe pe europeni ce este multiculturalismul,pluralitatea şi mai ales toleranţa ( dusă la extrem ).
 Libertarianismul promovat de „pacifiştii” din sec XX care au provocat razboiul civil spaniol şi distrus ordinea europeană,se aseamănă cu cel de acum,singura diferenţă este că de data aceasta Uniunea Europeană a preluat ştafeta extremei stângi,ştafetă cu care se mândreşte fără a işi da seama că pe termen lung ea repretintă dispariţia culturii cu adevărat europene.
 Făcand aici o paralelă,popoarele europene care a prins virusul neo-stângist suferă un declin demografic mare în timp ce acele naţiuni europene care şi-au pastrat specificul intact au un spor demografic pozitiv( exemplu de naţiuni europene cu un spor demografic pozitiv : menoiţii germanici cunoscuţi sub numele de amiş,cazacii şi irlandezii,secretul irlandezilor constă în faptul că la ei în ţară avortul este interzis).
 Noi Românii,ca popor trebuie să ne păzim de influenţele negative venite din afară,nu să le asimilăm ( chiar dacă sistemul vrea acest lucru ).
 Problema cea mai mare a multor politicieni „autohtoni” este următoarea :ei nu creează nimic,ei preiau totul fără măcar să vadă unde se află adevărul şi unde se află minciuna.
 Fascinanta Europă de acum un secol a fost transformată de către „anumiţi binevoitori” într-un continent vlăguit.
 Noţiunea de „liberare sexuală” atât promovata de hippy de atunci şi acum,nu a adus o eliberare ci doar a distrus familii şi mentalităţi.
 De la punerea în aplicare al acestui principiu( plus că n-am înţeles din ce cauză această nouă libertate sexuală „trebuia” să funcţioneze împreună cu droguri), natalitatea naţiunilor nativ europene a scăzut şi mai mult de atât a scăzut şi calitatea materialului genetic.
 Rolul mişcării hippy a fost practic nulă, ea ducând la slăbirea ( aici nu mă refer la kilograme ) unei întregi generaţii.
 „Învăţături din apus” trebuie să reprezinte un exemplu pentru cei care încă ţin la neamul românesc, fiindcă în prezent, învăţăturile venite din apus nu au cu ce să ne ajute.
 Naţionalismul Românesc trebuie să işi tragă seva din tot ce este românesc, din tradiţiile şi credinţele noastre.
 Românii trebuie să inţeleagă că un popor puternic are două atuuri:educaţia şi natalitatea.
 Actuala extremă stângă este duşmana de moarte a familiei tradiţionale cu mulţi copii (mai ales când este vorba de o familie nativ europeană), datorită ei dreptul la avortul abuziv a fost promulgat, iar multe femei fiind atrase în plasa acestui obicei macabru au distrus fără să işi dea seama generaţii întregi!
 Dar înainte de a arăta efectele negative ale acestui fenomen trebuie să fac o „întoarcere în timp” pentru a vedea cine a fost „capul răutaţilor”.Iar acel cap al răutăţilor a fost reprezentat tot de reprezentanţii extremei stângi care propovăduind falsa concepţie a libertăţii totale a omului au provocat primul „avort legal” în Rusia,devenită sovietică.
 Acest obicei s-a dovedit fatal pentru sporul natural al neamului rusesc,pentru ca el în loc să crească s-a menţinut la valori medii.
 În România avortul a fost legalizat odată cu stabilirea la putere a forţelor anti-naţionale de sorgine pseudo-democratică,gen Ana Pauker&Co, în 1957,ca mai apoi să fie interzis odată cu venirea la putere a românilor în 1966,ca mai apoi,odată cu venirea la putere a aceloraşi forţe anti-naţionale, foste comuniste devenite peste noapte democratice,avortul a fost din nou legalizat în 1990.
 Datorită acestei legi macabre neamul Românesc a pierdut 22 de milioane de membrii, intrebarea este următoarea: Oare când işi vor primi pedeapsa criminalii care ne-au condus spre distrugere?
 Un alt mit aberant este acel al faptului că naţionalismul este generat de condiţiile de trai ( prostii de genul : anumiţi tineri devin naţionalişti datorită faptului că nu au avut acces la informaţii şi nu a avut cine să îi înveţe căile toleranţei ).Un popor sănătos mintal, spiritual şi trupeşte are conştiinţă naţională! Istoria aduce dovezi în acest sens.Cel mai elocvent exemplu a fost cel al luptei intre Franţa şi Germania în al Doilea război mondial, în care poporul german naţionalist a fost capabil să zdrobească  în doar câteva săptămâni rezistenţa poporului francez vlăguit de guvernarea stângistă.
 Rezultatul luptei dintre francezi şi germani ar fi fost cu totul altul dacă francezii ar fi fost conduşi de nişte lideri naţionalişti,fiindcă atunci ei ar fi luptat pentru naţiunea franceză nu pentru utopica şi babilonica „diversitate sau libertate,egalitate şi fraternitate”.
 Dar pentru a demonstra inutilitatea acestor trei noţiuni este necesar să fie „luate la puricat”.
 Libertatea este bună,însă numai cea adevărata.Nu mi s-ar părea corect ca o tânără generaţie să aibă libertatea să se drogheze sau să abandoneze şcoala.În aceste doua cazuri libertatea devine „un lanţ invizibil” prin care acea generaţie este ţinută în frâu fără măcar să işi seama.
 Egalitatea poate exista numai la nivel juridic.Oamenii ca şi culturile şi popoarele nu sunt egali.Fiecare om are atuul care il diferenţiază de celălalt om,sau mai bine zis anulează noţiunea de egalitate.
 Fiecare naţiunile are calităţile şi defectele care o diferenţiază de altă naţiune,egalitatea totală nu poate există fiindcă ea nu este ceva natural.
 Fraternitatea poate exista,însă nu cu forţa,aşa cum încearcă să facă politrucii Uniunii Europene.
 Dar partea tragi-comică apare exact atunci când observi că promotorii acestor principii doar le fac reclama,nu le pun în practică.
 Un exemplu elocvent este cel al „socialistului şi egalitaristului””francez” Dominique Strauss-Kahn care pe lângă aceste calităţi oficiale,este multi-milionar şi violator.El este exemplul cel mai clar de om care profită de pe urma naivităţii oamenilor care cred că aceste principii ( libertate,egalitate şi fraternitate chiar dacă sună bine nu sunt viabile )sunt unele capabile să aducă armonia în lume.
 Dar cum se face că un sistem care promovează egalitatea,nu o pune şi în practică atunci când este timpul să o facă.
 Nu există egalitate atunci când unii sunt favoritaţi ( nomenclatura ),iar alţii ( românii  ) sunt daţi la o parte fără a avea nici un cuvânt de spun în faţa acestei tiranii neo-moderniste.
 Un exemplu concret în acest sens este cel al băiatului de bancher care a comis un accident de maşină soldat cu uciderea a trei oameni,ca mai apoi să fie eliberat din închisoare după o lună de detenţie.
 Acest băiat de bancher poate fi comparat cu un amărât care fură o pâine şi primeşte 1 an de puşcarie pentru asta.
 Unde este egalitatea multclamată în această situaţie?Cum se face că baiatul de bancher are mai multe drepturi decât un borfaş, nu cumva ei trebuie să fie egali, că doar aşa se spune că ar trebui să fie? Unde este imparţialitatea „europeană” în această situaţie?
 Raspunsul sunt sigur că este ştiut de multă lume şi anume că acea egalitate utopică promovată nu există,asta este crudul adevăr!
 Din păcate mulţi pleacă urechile la actualele utopii neo-marxiste cum ar fi ideea de multiculturalism,affirmative-action,în loc să privească realitatea exact aşa cum este.Din această cauză,Noi Românii,trebuie să fim cu „invăţăturile din apus” la zi pentru a nu le repeta!
 Trebuie să fim credincioşi,raţionali şi cumpătaţi ( trebuie să ne ferim de extremism,fiindcă dragostea de neam şi ţară este cea mai puternică armă,nu ura,ura ucide spiritul,dragostea de neam îl înalţă).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu